Clubul SCM Râmnicu Vâlcea anunţă, joi, că sicriul cu trupul neînsufleţit al handbalistei Iryna Glibko va fi depus, vineri, la capela "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Râmnicu Vâlcea. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat la Odessa, în Ucraina, unde sportiva va fi înmormântată.